Cere formularul de calificare!
Iar noi te vom contacta în cel mai scurt timp.
Am introdus pe piața din Moldova un produs inedit la acea vreme – KURTOS-ul – și nu ne-am oprit aici. Am continuat să diversificăm oferta cu produse de patiserie care au încântat sute de mii de vizitatori ai patiseriilor DAVIDAN. Rămânem autentici și creativi, adaptându-ne constant la dorințele și așteptările clienților noștri.
Suntem o companie definită de curajul de a ne asuma riscuri și de abilitatea de a lua decizii bine calculate. Succesul nostru se sprijină pe echilibrul dintre inovație și responsabilitate. Ne propunem să continuăm să creștem într-un ritm rapid, sigur și armonios, așa cum am făcut până acum.
Echipa DAVIDAN este alcătuită în mare parte din tineri ambițioși, motivați să se dezvolte și să exceleze. Mulți dintre colegii noștri au început pe poziții de bază, iar astăzi ocupă roluri de lideri, administratori sau directori. Mediul nostru de lucru este armonios, bazat pe sprijin reciproc și colaborare. Ne susținem reciproc și suntem mereu alături unii de alții atunci când este nevoie.
Indiferent de limbă, culoarea pielii, vârstă sau gen, credem cu tărie în egalitate și diversitate. Pentru noi, fiecare persoană este valoroasă și merită respect și oportunități egale. Promovăm un mediu incluziv, unde oamenii colaborează și învață unii de la alții, depășind barierele culturale și sociale.
Ne dorim ca fiecare angajat să aibă șansa de a-și dezvolta abilitățile, de a crește profesional și de a contribui cu ideile și talentele sale unice. Credem că diversitatea nu doar că ne face mai puternici, ci și mai creativi și mai pregătiți să răspundem nevoilor unei lumi în continuă schimbare.
Contribuim la protejarea naturii prin pași mici, dar siguri, care fac o diferență. Recent, am achiziționat o mașină de presat carton pentru a eficientiza reciclarea materialelor.
De asemenea, am făcut un pas important spre sustenabilitate, ambalând apa DAVIDAN în sticle de sticlă, reducând astfel impactul asupra mediului.
Compania noastră este într-o continuă expansiune și dezvoltare. Evoluăm rapid pe piața din Republica Moldova, iar acest progres constant ne motivează să căutăm mereu tineri ambițioși și dedicați, care să ni se alăture.
La DAVIDAN, apreciem și răsplătim efortul echipei noastre, oferind premii, cadouri și oportunități reale de creștere în carieră pentru toți angajații.
În fiecare an, le oferim angajaților noștri oportunitatea de a participa la diverse training-uri. Aceste programe sunt concepute pentru a sprijini dezvoltarea profesională și pentru a le deschide noi perspective în carieră fiecărui membru al echipei noastre.
Tichete de masă
Bonusuri și prime în funcție de performanță
Mașină de serviciu / Decontare transport
Fructe proaspete
Ceai / cafea / snacksuri
Traininguri
Deplasări de serviciu
Zile suplimentare de concediu
Daruri pentru diferite ocazii
Echilibru viață personală / profesională
Telefon de serviciu
La DAVIDAN, punem accent pe echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Oferim angajaților noștri vacanțe pentru ei și familiile lor, încurajându-i să petreacă timp de calitate împreună și să se relaxeze. Credem că momentele petrecute alături de cei dragi contribuie la bunăstarea lor și la productivitatea echipei.
De asemenea, în perioada sărbătorilor, ne asigurăm că angajații noștri se pot bucura de momente speciale. Oferim zile de muncă prescurtate sau chiar libere, astfel încât să poată sărbători alături de familie și prieteni. Aceste inițiative reflectă grija noastră pentru oameni și aprecierea față de dedicarea lor.
Creează profilul companiei tale și arată tuturor de ce ești un angajator apreciat! Povestește despre beneficiile pe care le oferi, despre cultura din echipă și despre modul în care îți sprijini oamenii zi de zi.
Depune o cerere